Ambliopia

A

Ambliopia funcțională sau „ochiul leneș”, reprezintă scăderea acuității vizuale la un singur ochi (mai rar la ambii ochi) datorită unei dereglări a vederii binoculare și/sau deprivării vizuale, fără existența unei leziuni organice – o afecțiune a retinei sau a nervului optic.

Ambliopia poate apărea de la naștere până pe la 6-7 ani, când are loc maturarea completă a sistemului vizual. Este cu atât mai gravă cu cât apare la o vârstă mai mică, deoarece afectează dezvoltarea vederii binoculare (capacitatea de a vedea cu ambii ochi o singură imagine).

Întrucât copilul cu ambliopie nu realizează că are vederea mai scăzută la un ochi, deoarece el vede bine cu ambii ochi deschiși, creierul are tendința de a ignora (de a suprima) imaginea neclară de la ochiul cu probleme, instalându-se astfel rapid ambliopia.

Cele mai frecvente situații în care apare ambliopia funcțională sunt strabismul și anizometropia (diferența de dioptrii între ochi).

Ambliopia din strabism (ambliopia strabică) apare datorită supresiei imaginii de la ochiul deviat, cu scopul evitării diplopiei.

În caz de anizometropie, când copilul se naște cu o diferență de dioptrii între ochi, în lipsa ochelarilor corespunzători, ochiul cu dioptria mai mare, care vede mai neclar, nu este folosit și se lenevește, devine ambliop.

Dacă există defecte de dioptrii mari, bilaterale, necorectate (cel mai frecvent în hipermetropiile mari), ambliopia se poate instala și bilateral.

Ambliopia mai poate apărea și datorită lipsei stimulării vizuale timp îndelungat, așa cum se întâmplă  în cataractă, în afecțiuni ale corneei sau în ptoza palpebrală unilaterală totală.

Fără un tratament precoce la ochiul afectat, este posibil ca vederea normală să nu mai poată fi recuperată.  

Ambliopia funcțională are șanse de vindecare dacă este diagnosticată și tratată cât mai repede, înaintea vârstei de 6-7 ani.

În anumite situații (în anizometropii) se pot obține rezultate bune și la vârste ceva mai mari (10-12 ani).

Atât în anizometropie cât și în strabism, prima etapă a tratamentului constă în corectarea defectelor de dioptrii existente – când e cazul – (prin prescrierea de ochelari), urmând apoi începerea ocluziei.

Ocluzia reprezintă metoda cea mai eficientă de recuperare a vederii și constă în acoperirea ochiului bun cu un plasture special, în scopul forțării ochiului leneș „să vadă”. Schema de acoperire este stabilită de medic, în funcție de severitatea ambliopiei, de vârsta copilului și de cauza determinantă, iar durata tratamentul variază în funcție de aceeași factori. O metodă folosită mai rar și mai puțin eficientă, este penalizarea optică (prin ochelari) sau prin instilarea de atropină în ochiul sănătos.

Controalele oftalmologice periodice sunt esențiale în timpul tratamentului (și după), pentru prevenirea recăderilor care apar mai ales la întreruperea prematură a ocluziei.

De foarte multe ori, în cazul unui copil cu strabism, părinții sunt interesați doar de aspectul estetic al problemei și doresc „doar” îndreptarea ochilor, fără să înțeleagă că recuperarea vederii ochiului ambliop este un prim pas esențial, și abia după recuperarea vederii putem trata eficient strabismul. Trebuie înțeles faptul că nu prin operație recuperăm vederea ci prin ocluzie și/sau ochelari, iar operația de strabism are mai multe șanse de stabilitate în timp la ochii care au vederea bună și egală.

Întrucât premiza vindecării ambliopiei o constituie depistarea și tratarea cât mai precoce a acesteia, este imperios necesar să se facă un screening în acest sens!

Fiecare copil trebuie să fie consultat de către oftalmopediatru în jurul vârstei de 2-3 anișori și oricând mai devreme, dacă părinților sau medicului de familie li se pare ceva în neregulă.

Despre autor

Adina Grigorescu

Ochiul nu este numai o poartă a sufletului, ci și o hartă a multor afecțiuni organice chiar de la debut. Cu răbdare și pricepere Adina se apleacă să examineze fiecare pacient: fie că este sugar sau centenar. Are darul să comunice pe înțelesul tuturor, fapt ce i-a atras colaborarea multor ziare și reviste în care a publicat numeroase articole medicale: Adevărul, Femeia Azi, Mami, Look, Cosmopolitan, Elle.

8 comentarii

  • Buna ziua. La diagnosticul astigmatism hipermetropic os>od dioptrii os 0,75iar od 0,5 se face ocluzie? Multumesc!

  • Buna seara! Ocluzia se face atunci cand exista diagnostic de ambliopie (ochi lenes). Ce varsta are copilul? Are strabism? Dioptrii asa de mici cum ati scris dvs, nu dau de obicei ambliopie, decat daca exista si strabism.

  • Buna ziua! Baietelul meu are 1an si 6luni. Este diagnosticat cu anizometropie, ambliopie si miopie mare. Dioptiile sunt 0 OS si -8/-1,75 OD (masurat peste ochelari cu dioptrie de -4). Am inceput portul de ochelari cu dioptria -4 OD timp de 3luni, apoi am schimbat lentila la -6/-1,5cyl si am inceput ocluzia. Ocluzie totala timp de 2sapt, apoi ocluzie 10h/zi timp de 3sapt, cu aceeasi lentila, micutul necolaborand si nereusind sa se masoare dioptria peste ochelari.
    Intrebarile mele sunt: sunt sanse de recuperare? cat de indelungata va fi recuperarea vederii? nu ambilopizam ochiul bun cu un nr de ore de ocluzie asa mare pe zi?
    Va multumesc, o zi buna!

  • Buna ziua
    Intr-adevar la o varsta asa de mica este foarte greu de masurat dioptria.
    Daca are dioptrie asa de mare pe OD, ar trebui crescuta dioptria pe ochelar. Copiii suporta diferente mari de dioptrii intre ochi. Alta varianta ar fi lentila de contact (cu mentiunea ca este greu de aplicat la copiii mici, cel mai usor fiind sub anestezie generala).
    Referitor la ocluzie, exista riscul ambliopizarii ochiului bun daca faci ocluzie totala prea mult timp. De aceea, la varste asa de mici, este mai sigura ocluzia partiala (acoperirea ochiului bun doar cateva ore pe zi).
    Teoretic miopia nu este reversibila, dar din experienta mea, nici nu avanseaza prea mult in primii ani de viata. Dar lucrile pot varia de la un pacient la altul.
    Multa sanatate va doresc!

  • Buna ziua. Baietelul meu are 1 an, luna aceasta. La control s a pus diagnosticul de astigmatism mixt, ochiul drept fiind afectat mai tare, – 3.25 si o usoara ambliopie. Am inceput purtarea de ochelari si ocluzarea ochiului stang 2 ore pe zi.este bine totusi ca, copilul chiar tine pe ochi ochelarii si ocluza. In cat timp aproximativ se poate vindeca? Multumesc mult

  • Buna ziua
    De multe ori, in primii 2-3 ani de viata, dioptriile se regleaza de la sine, o data cu cresterea. Asadar, daca nu e diferenta mare de dioptrii intre ochi, acestea se pot doar urmari, sa zicem la 6 luni.
    Daca insa baietelul are deja ochelari si face ocluzie, probabil ca e o diferenta semnificativa. Nu se poate estima exact timpul de recuperare al ambliopiei, depinde de dioptrii, dar la varsta mica merg bine. Multa sanatate!

  • Bună ziua! În urma unui consult am aflat ca băiețelul nostru de 3 ani și 2 luni are ca diagnostic CIM viciu de refracție, nespecificat – H52. 7
    Diagnostic necodificat:OS anizometropie, hipermetropie
    Dioptron OD +0,75 sf/-0,5 cyl 4 și OS +4,75/-0,5/179(sau +5,25 Sf)
    Cu picături OD +2 sf/-0,5 cyl 4 și OS +6,75 sf/-0,5 cyl 180
    Ne-a fost recomandat ocluzie OD măcar 2 ore pe zi
    Ochelari OD lentila plana și OS +6 sf(DP 53)
    Sunt șanse ca el sa vadă normal?😞
    Mulțumesc mult de răspuns

  • Buna seara,
    Sunt sanse bune sa recupereze vederea si la OS daca isi poarta ochelarii si face ocluzie zilnic pe OD minim 4 ore pe zi (4-6 ore). 2 ore e putin la asemenea diferenta de dioptrii. Varsta e mica, sigur ca sunt sanse daca isi face tratamentul corect.
    Multa sanatate!