Defecte de ochelari

D

Miopia

Reprezintă vederea bună la aproape, însă încețoșată la distanță. Ca majoritatea defectelor de dioptrii – și miopia se transmite genetic. De aceea, dacă unul dintre părinți sau o altă rudă apropiată are miopie, familia trebuie să aibă o grijă deosebită să ducă copilul la oftalmolog de la o vârstă cât mai mică, pentru a vedea dacă a moștenit și el miopia și dacă trebuie să poarte ochelari pentru a vedea clar.

Miopia apare frecvent la vârsta școlară și dioptriile se pot mări până pe la 24 de ani, acest defect de ochelari fiind strâns legat de creșterea organismului, a ochiului. De aceea, o dată ce s-a stabilit diagnosticul de miopie, copilul trebuie să facă obligatoriu un consult oftalmologic anual, pentru a vedea dacă s-au modificat dioptriile – dacă a mai crescut miopia. Există și miopie congenitală, care apare de la naștere și care de cele mai multe ori este o miopie forte.

Hipermetropia

Majoritatea copiilor (circa 85%) sunt hipermetropi la naștere, însă la valori mici ale hipermetropiei ei nu trebuie să poarte ochelari, întrucât ei văd clar atât la aproape cât și la distanță cu ajutorul unui proces numit acomodație. La hipermetropii mai mari de + 3 dioptrii, poate apărea însă vederea încețosată și chiar strabismul convergent („se uită cruciș”). De aceea, în astfel de situații, copilul trebuie să poarte ochelari. În mod normal, valoarea hipermetropiei scade pe măsură ce copilul înaintează în vârstă.

Astigmatismul

Reprezintă un defect de dioptrii care determină o vedere neclară (distorsionată) atât la aproape cât și la distanță și care se corectează cu lentile cilindrice. De obicei valoarea astigmatismul nu se modifică odată cu creșterea.

Dacă ești în căutarea unui oftalmolog în București, sau a unui oftalmolog pediatru, ne găsești pe Bd. Mărășești 22A, la Oftal Medica Consult! Te așteptăm!

Despre autor

Adina Grigorescu

Ochiul nu este numai o poartă a sufletului, ci și o hartă a multor afecțiuni organice chiar de la debut. Cu răbdare și pricepere Adina se apleacă să examineze fiecare pacient: fie că este sugar sau centenar. Are darul să comunice pe înțelesul tuturor, fapt ce i-a atras colaborarea multor ziare și reviste în care a publicat numeroase articole medicale: Adevărul, Femeia Azi, Mami, Look, Cosmopolitan, Elle.

Scrie-mi ce crezi